Cuprins
ToggleImpactul podelelor asupra amenajărilor interioare este de obicei subestimat. Unele modele de parchet pot întregi stilul locuinței tale, pe când altele vor avea un aspect încărcat și nepotrivit. Pe lângă impactul major vizual al modelelor de parchet, trebuie să iei în calcul și faptul că podelele sunt elementul cel mai solicitat dintr-o locuință.
Cel mai bun parchet va ține cont de cerințele funcționale din locuința ta: spre exemplu, stilul de design interior, de traficul din locuință, sau umezeala dintr-o cameră. În comerț, există numeroase modele de parchet cu proprietăți specifice, suficiente încât să devină dificil să iei o decizie.
Ca să decizi care este cel mai bun parchet pentru locuința ta, e important să cunoști măcar o parte din caracteristicile acestora, dar și câteva principii suplimentare, cum ar fi cele privind alegerea nuanțelor și tiparelor.
1.Parchet – originea termenului

Parchetul nu reprezintă orice pardoseală din lemn. Așa cum se arată în DEX, prin termenul „parchet” desemnăm acele pardoseli din lemn de esență “tare”, realizate prin îmbinarea în forme de desene geometrice a unor piese din lemn “tare”, care au fost anterior prelucrate special pentru acest scop.
Originea termenului de parchet poate fi urmărită până în Franța anilor 1600 („parqueterie”). Încă de atunci, termenul se referea la dispunerea geometrică, elegantă și decorativă a lemnului pe podea.
În prezent, termenul de parchet acoperă o gamă mai largă de produse, parțial datorită progreselor tehnologice. Spre exemplu, parchetul în forma sa originară are în general un preț mai mare, fiind realizat din lemn masiv.
Pe lângă acesta, pe piață sunt disponibile variante economice și rezistente. Totodată, modelele de parchet s-au diversificat pentru că sunt folosite mai multe varietăți de lemn decât în trecut.
2.Tipuri de parchet: laminat – stratificat – masiv

Atunci când ești în faza de căutare a parchetului, vei întâlni des acești termeni (laminat, stratificat sau masiv). Dezbaterea „parchet stratificat vs laminat” este una lungă și controversată, însă este important să cunoști câteva aspecte de bază.
Principala diferență între parchet laminat și stratificat are de-a face cu tipul de lemn folosit pentru realizarea lor și modul de prelucrare al acestuia. Pentru realizarea parchetului laminat, se utilizează plăcile HDF, pe când parchetul stratificat are în componența sa lemn clasic de diferite tipuri.
2.1.Parchetul laminat – HDF

| HDF = plăci de fibre cu densitate ridicată (eng., high density fibreboards)
Pentru obținerea HDF-urilor, se presează fibre lemnoase împreună cu rășini sintetice sau cu adeziv. Prin urmare, o astfel de placă va fi complet netedă și uniformă. HDF face parte din categoria produselor derivate din lemn, alături de PAL și MDF. Diferența este că HDF-ul este realizat din fibre mult mai fine și, în consecință, are o densitate mult mai mare. |
HDF-ul este doar unul dintre cele patru straturi care compun parchetul laminat:
- folia de protecție împotriva zgârieturilor și abraziunii
- stratul decorativ, care oferă aspectul parchetului
- stratul principal din HDF
- stratul inferior, care intră în contact cu podeaua
2.2.Parchetul stratificat

Așa cum îi sugerează și numele, parchetul stratificat (pe care îl vei întâlni și sub denumirea de parchet multistratificat sau triplustratificat) este format din mai multe straturi de lemn, iar fiecare strat are fibra poziționată perpendicular față de cea precedentă, pentru un plus de rezistență. Este și cel care se pretează cel mai bine la încalzirea în pardoseală.
- stratul protector de lac, ulei, etc.
- strat superior, din esențe nobile
- strat median, care conferă rezistența parchetului
- strat de bază, care face plăcile stabile și fixe
2.3.Parchetul masiv

O altă opțiune de parchet este cel masiv, care, spre deosebire de tipurile prezentate precedent, nu are straturi, fiind compus dintr-o singură bucată de lemn.
Atunci când este întreținut corespunzător, acesta are o durată lungă de viață și, în cazul în care este avariat prin zgârieturi și uzură, poate fi rașchetat și recondiționat în mai multe rânduri.
Ca dezavantaje ale parchetului masiv, se numără dificultatea mai mare de montare și costul mai ridicat al produsului.
2.4.Parchetul pietrificat

Un tip mult mai nou de pardoseală este parchetul pietrificat, care, în ciuda denumirii și aspectului său, nu face parte din categoria parchetului.
Motivul este că parchetul pietrificat (sau parchetul SPC, așa cum este denumit oficial) nu este realizat din lemn, ci dintr-un material compozit care îmbină piatra și plasticul.
3.Cum alegem parchetul în funcție de stilul amenajării interioare

Un factor deosebit de important în alegerea modelului de parchet potrivit este cel al aspectului lor, în special în raport cu celelalte elemente ale amenajării interioare și cu stilul său general.
Cel mai bun parchet nu va fi doar unul potrivit utilizării sale, ci și unul adecvat din punct de vedere estetic. De la alegerea unei culori de parchet potrivite cu cromatica încăperii (cum ar fi mobila sau pereții), la alegerea unui model și a unui tipar geometric, vei avea mai multe decizii de luat decât crezi.
3.1.Nuanțe parchet

Cea mai mare versatilitate în nuanțe de parchet ți-o oferă cel laminat. Stratul decorativ poate avea orice nuanță și model, prin urmare vei găsi o diversitate mare de nuanțe la acest tip de parchet.
Acesta poate arăta identic cu parchetul stratificat ori cel masiv sau, din contră, poate fi găsit în modele și nuanțe complet diferite de acestea. Dacă, în schimb, ceea ce îți dorești este autenticitate completă, nimic nu se compară cu parchetul masiv.
Acele nuanțe de parchet tradiționale, de maro în nuanțe deschise sau închise, vor fi mereu în tendințe. Nu doar că se potrivesc cu stilurile de amenajare clasice, rustice și tradiționale, însă și cu unele foarte la modă în prezent: stilurile scandinave și japandi.
În cazul în care preferi un tip de parchet mai ieșit din comun și mai creativ, există și modele de parchet laminat în culori și modele diverse: de la imitații de mozaic, la culori pastel asortate sau parchet de un albastru intens.
3.2.Culori parchet

Dacă îți dorești o amenajare modernă sau minimalistă, este o idee bună să optezi pentru un parchet laminat în nuanțe de alb sau negru.
În prezent, parchetul alb este foarte în vogă, însă ia în considerare că este mai dificil de întreținut, având nevoie de o curățare mai frecventă, observându-se orice imperfecțiune cu ușurință în cazul său.
În plus, un parchet crem deschis poate fi potrivit ușor cu numeroase stiluri: de la shabby chic, la minimalist. Nuanțele de gri pot fi foarte interesante, în special pentru amenajări moderne, contemporane sau industriale.
Pe scurt, principalul factor în alegerea culorii parchetului este stilul amenajării. De exemplu, e mai puțin important să discutăm despre culorile parchetului din dormitor, din moment ce cel mai relevant aspect este stilul efectiv al dormitorului.
3.3.Dispunere parchet (tipar geometric)

Dimensiunea parchetului și modul în care este dispus crează diferite tipare geometrice. Acesta poate avea ecouri tradiționale, clasice, moderne și așa mai departe.
În cazul parchetului laminat, acesta poate fi montat doar în forme drepte, pe lungul sau pe latul camerei. Oricum, acesta este modul de montare cel mai folosit în cazul unui parchet modern.
În schimb, parchetul stratificat și cel masiv pot fi dispuse în moduri foarte diverse.
Iată câteva exemple de tipare pentru parchet:
- chevron
- echelle
- checkboard
- herringbone
- versailles
- chantilly
- chalosse
- aremberg
- square basket
4.Cum alegem parchetul în funcție de trafic

Factorii cu cel mai mare impact în rezistența la trafic a parchetului, sunt diferiți în funcție de tipul parchetului. Iată primii doi factori principali, în funcție de tipul parchetului.
4.1.Rezistență parchet masiv – în funcție de trafic
Pentru parchetul masiv, principalul factor este esența lemnului. Astfel un lemn de esență “tare” (stejar, fag), va fi mult mai rezistent decât un parchet din lemn de esență “moale” (molid, pin).
Factorul secundar fiind dictat de stratul protector. În funcție de tipul acestuia și rezistența sa la uzură. Stratul protector poate fi realizat înainte de montaj direct din fabrică, sau după ce parchetul a fost montat.

4.2.Rezistență parchet stratificat – în funcție de trafic
La parchetul stratificat, principalul factor este grosimea stratului superior de esență nobilă. Cu cât este mai gros, cu atât va face față mai bine la un trafic mai mare. Care, la fel ca parchetul masiv, în cazul în care este avariat, poate fi rașchetat/șlefuit și recondiționat în mai multe rânduri.
De aceea, dacă dorești un parchet stratificat care să reziste cu brio în timp la un trafic ridicat, e bine să optezi pentru unul măcar de 3-4 mm. Cu cât mai gros este stratul final, cu atât mai bine.
Al doilea factor, la fel ca la parchetul masiv, este stratul protector.
4.3.Rezistență parchet laminat – în funcție de trafic
În ceea ce privește parchetul laminat, acesta este însoțit de clase de trafic, un indicator de care trebuie să ții cont înainte să cumperi acest tip de parchet.

4.3.1.Tabel 1 – clase de trafic parchet laminat:
| Indicator | Uz | Nivel trafic |
| AC1 | casnic | minim |
| AC2 | casnic | mediu |
| AC3 | casnic | intens |
| AC4 | comercial | mediu |
| AC5 | comercial | intens |
| AC6 | comercial | foarte intens |
Prin urmare, dacă îți dorești un parchet rezistent la apă și zgârieturi pentru locuința ta, poți opta pentru parchet laminat rezistent la umezeală cu o clasă de trafic de AC3.
4.3.2.Tabel 2 – clase de trafic parchet laminat:
Ține cont de faptul că în magazine poți găsi și parchet laminat cu clasificare de tip AC urmată de un număr din două cifre, așa că e bine să știi ce reprezintă acestea.
| Indicator | Uz | Nivel trafic |
| AC21 | casnic | minim |
| AC22 | casnic | mediu |
| AC23 | casnic | intens |
| AC31 | comercial | minim |
| AC32 | comercial | mediu |
| AC33 | comercial | intens |
Prima cifra se referă la tipul de spațiu: 2 indică uzul casnic, iar 3 uzul comercial.
A doua cifră se referă la intensitatea traficului: de la 1 la 3, reprezentând la de redus la intens.
Două exemple: AC21 se referă la parchetul laminat utilizat în spații casnice cu trafic redus (dormitorul). AC32 se referă la cel utilizat în spații comerciale cu trafic mediu.
5.Cum alegem parchetul în funcție de rezistența la umezeală

O altă diferență între diferitele tipuri de parchet este utilizarea lor în condiții de umezeală. Toate modelele laminate rezistă bine dacă sunt șterse imediat, însă există și varietăți speciale pentru zone cu umiditate mai ridicată.
Spre exemplu, parchetul laminat rezistent la umezeală poate fi folosit cu succes în bucătărie, hol sau baie. În schimb, astfel de condiții sunt complet contraindicate pentru parchetul din lemn masiv.
Parchetul stratificat are o situație intermediară, fiind mai puțin rezistent la umezeală decât cel laminat, dar mai rezistent decât cel masiv.
6.Cum alegem parchetul în funcție de cost

O altă diferență între tipurile de parchet este costul. Dacă încerci să te încadrezi într-un buget cât mai restrâns, opțiunea ideală este parchetul laminat. Optează pentru varietatea rezistentă la umezeală doar în locurile în care ai nevoie, aceasta având un cost ceva mai mare decât cel obișnuit. În cazul parchetului stratificat, costurile se ridică, iar cel masiv este cel mai scump dintre aceste trei tipuri.
6.1.Compoziție preț – parchet laminat
- parchet laminat + 5% pierderi
- plintă parchet
- folie parchet
- manoperă montaj
- eventuală pregătire a suportului
6.2.Compoziție preț – parchet stratificat – montare flotantă
- parchet stratificat + 10% pierderi
- plintă parchet
- folie parchet
- manoperă montaj
- eventuală pregătire a suportului
- strat protector (manoperă + materiale), dacă nu este deja realizat din fabrică
6.3.Compoziție preț – parchet stratificat – montare prin lipire
- parchet stratificat + 10% pierderi
- plintă parchet
- adeziv lipire parchet
- manoperă montaj
- eventuală pregătire a suportului
- strat protector (manoperă + materiale), dacă nu este deja realizat din fabrică
6.4.Compoziție preț – parchet masiv – montare prin lipire
- parchet masiv + 15% pierderi
- plintă parchet
- adeziv lipire parchet
- manoperă montaj
- eventuală pregătire a suportului
- strat protector (manoperă + materiale), dacă nu este deja realizat din fabrică
7.Cum alegem parchetul în funcție de montaj

Dacă îți dorești un parchet cât mai ușor de montat, atunci parchetul laminat este cu siguranță opțiunea corectă. În schimb, nu risca să pui tu însuți parchetul stratificat sau cel masiv. Acestea ar trebui să fie puse doar de specialiști.
Spor la treabă: măsurători, vizite în magazine și căutarea meseriașului.









