Arhitect, designer de interior sau decorator? Află diferențele și ce face fiecare

arhitect designer de interior decorator legenda casei

Toată lumea știe în mare ce înseamnă un arhitect, însă, atunci când intrăm în detalii, lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Aceeași situație apare și în cazul designerilor de interior și al decoratorilor. 

Iar pentru că toate aceste trei profesii au sarcini care se suprapun pe alocuri, poate fi dificil să te decizi la cine să apelezi. 

De aceea, ne-am propus să îți explicăm cu ce se ocupă un arhitect, un designer de interior și un decorator

Ce este și ce face un arhitect

ce este un arhitect ce face un arhitect ce inseamna arhitect legenda casei

Înainte de toate, un arhitect este absolvent de studii superioare, mai exact persoana care a absolvit cu diplomă o facultate de arhitectură recunoscută de statul român, în țară sau în străinătate. Pentru a putea purta titlul de arhitect, persoana trebuie recunoscută de Ordinul Arhitecților din România (OAR), autoritatea competentă pentru recunoașterea titlurilor oficiale de calificare în această profesie. 

O definiție informală a arhitectului îl prezintă ca pe acea persoană care proiectează clădiri și care, uneori, asistă la construirea acestora.

Atunci când vei încerca să alegi un arhitect, vei da peste denumiri precum „arhitect cu drept de practică” sau „arhitect cu semnătură”. Primul poate profesa, însă nu în mod independent; practic, arhitectul cu drept de practică nu va putea obține autorizații pentru proiecte mai complexe. De cele mai multe ori, arhitecții cu drept de practică lucrează în cadrul unui birou de arhitectură, împreună cu un arhitect cu drept de semnătură. 

Acesta din urmă primește dreptul de semnătură de la OAR, ceea ce îi dă posibilitatea să își asume răspunderea pentru proiectele pe care le realizează. Așa cum se menționează în cadrul legislativ relevant, „dreptul de semnătură implică asumarea de către persoana care îl exercită a întregii responsabilități profesionale față de client și autoritățile publice cu privire la calitatea soluțiilor propuse”, iar exercitarea acestui drept „implică independență în luarea deciziilor cu caracter profesional” (art. 10, Legea nr. 184/2001).

Principalele activități ale arhitectului sunt stabilite prin lege, mai exact prin Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect. Conform acesteia, activitățile sale se desfășoară în domeniile arhitecturii, urbanismului și amenajării teritoriului. 

De asemenea, există trei mari tipuri de activități indicate în lege: 

  • proiectarea, consilierea, asistența tehnică și supravegherea lucrărilor de construcții, restaurări de monumente, peisagistică, design, amenajări și decorațiuni interioare, scenografie și alte asemenea activități;
  • studiul, cercetarea, planificarea, consilierea și reglementarea specifică în domeniile arhitecturii, urbanismului, amenajării teritoriului, construcțiilor, utilizării materialelor de construcție și tehnologiilor specifice;
  • verificarea, avizarea, aprobarea, controlul și expertiza tehnică a proiectelor de arhitectură.

Activitatea arhitectului este pe cât de creativă și abstractă, pe atât de practică și ancorată în realitățile șantierului. Totodată, arhitectul se confruntă cu un nivel mare de birocrație, pe care trebuie să știe să o descurce eficient. 

Vei avea nevoie de arhitect în situații precum: 

  • vrei să-ți construiești casa de la zero
  • vrei să adaugi un corp nou casei tale
  • vrei să faci modificări structurale la casa ta, cum ar fi să ridici încă un etaj

Practic, în toate situațiile în care ai nevoie de un aviz de construcție, trebuie să te îndrepți către un arhitect, nu către designer de interior sau decorator. 

Dacă ai decis că un arhitect este cel mai potrivit pentru lucrările pe care vrei să le desfășori, te poți informa de aici cu privire la alegerea sa.

 

Ce este și ce face un designer de interior

designer de interior ce face un designer de interior legenda casei

Designerul de interior poate avea studii superioare în domeniu, însă nu este obligatoriu. Totuși, acesta trebuie să fi absolvit măcar cursuri de specialitate. Aceasta este principala diferență dintre designer de interior și arhitect de interior – cu toate că au același obiect de activitate, cel din urmă este licențiat în urma absolvirii unei facultăți cu profilul arhitectură de interior. 

Pe scurt, designerul de interior este persoana care planifică decorarea interiorului unei clădiri. Această definiție este o simplificare a acestei profesii, care presupune, printre altele: înțelegerea modului în care oamenii folosesc spațiile interioare; elemente de design și estetică pentru proiectarea spațiului; cunoștințe tehnice în domeniul finisajelor interioare; și, nu în ultimul rând, competențe de comunicare, pentru o experiență bună a clientului. 

De designerul de interior vei avea nevoie în situații precum: 

  • vrei să amenajezi o casă construită la gri; 
  • vrei să modernizezi complet un apartament vechi (inclusiv înlocuire de pardoseli, reparații pereți, ); 
  • vrei să renovezi o cameră demodată din casa ta. 

Ce este și ce face un decorator

decorator interior ce este face un decorator legenda casei

Decorator sau decorator de interior, nu are nevoie de studii formale, deoarece nu există un cadru legal în acest sens. Totuși, decoratorul are tendință să provină dintr-un mediu mai artistic, fiind nevoie chiar de mai multă creativitate chiar și decât în cazul designerului de interior, a cărui muncă conține și o latură mai tehnică. 

Pe scurt, decoratorul este persoana care realizează aspectul final al unui spațiu interior. Mai exact, un decorator va folosi vopseaua, materialele textile și accesoriile pentru casă pentru a-i da o formă completă. Orice decorator trebuie să aibă o înțelegere excelentă a culorii și luminii. Unii merg chiar mai departe, având capacitatea de a crea ei înșiși lucrări artistice, realizate special pentru spațiile pe care le decorează. 

Pentru un spațiu optim, arhitecții, designerii interiori și decoratorii vor lucra împreună. Designerul de interior construiește pe viziunea arhitectului, făcând spațiul numai bun pentru locuit. Decoratorul este cel care completează spațiul, 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top