5 sfaturi pentru iluminatul interior al casei tale

iluminat interior living idei corpuri led legenda casei

 

 

Lumina din casa ta poate schimba complet atmosfera, având un impact major atât asupra stării tale de spirit, cât și a aspectului amenajării interioare. Efectul nu este doar unul psihologic, ci și legat de sănătatea noastră: de exemplu, studiile arată că utilizarea luminii artificiale prea puternice ne poate afecta programul de somn și ritmul circadian. Mai mult, designerii de interior subliniază efectul transformativ al luminii artificiale, care poate adăuga la o amenajare, sau, din contră, o poate afecta. 

 

Inspiră-te din aceste sfaturi ca să îmbunătățești iluminatul interior din locuința ta: 

Într-un alt articol, găsești inspirația necesară pentru iluminatul exterior a casei tale.

 

1.Adaugă mai multe surse de lumină

 

iluminat interior surse de lumina living legenda casei

 

Atunci când lumina artificială provine dintr-o singură sursă, aceasta are tendința să obosească mai repede ochii și să fie mai dură, creând mai multe umbre. Plasând mai multe surse de lumină în fiecare cameră (în special: în living, bucătărie si baie), creezi o ambianță plăcută, mai blândă pentru ochi.

Totuși, corpurile de iluminat interioare nu trebuie puse la întâmplare. Designerii de interior recomandă o abordare stratificată, de tip layered: plasarea la diferite niveluri (cel puțin două) a lămpilor, lustrelor sau aplicelor

 

2.Cum alegi corpurile de iluminat interioare

 

corpuri iluminat interior dormitor legenda casei

 

Asigură-te ca ai la dispoziție lumina necesară în funcție de activitățile desfășurate în casă (din living, bucătărie sau baie). Acest lucru este valabil atât pentru corpurile interioare de iluminat în sine, cât și pentru caracteristicile becurilor (în special intensitatea luminii).

Spre exemplu, un spațiu în care citești va avea nevoie de o lampă în plus față de iluminatul principal din cameră. Activități minuțioase (cum ar fi gătit, cusut sau desenat) necesită o intensitate mai mare a luminii, care nu e potrivită pentru activități de relaxare (cum ar fi urmărirea unui film). 

 

3.Caracteristici becuri – alege în mod informat

 

becuri iluminat interior bucatarie legenda casei

 

Pe lângă numărul și poziția corpurilor de iluminat, la iluminatul interior artificial, tipul becurilor utilizate este aspectul care face diferența dintre o lumină plăcută și una agresivă sau, din contră, prea slabă. Alegerea becului nu are doar impact asupra ambianței, ci și asupra consumului energetic din locuința ta și, în fond, a protejării mediului înconjurător. 

 

Ca tehnologie, becurile LED s-au impus pe piață pe bună dreptate, având o durată de viață mult mai mare și fiind mai prietenoase cu mediul înconjurător (de altfel, becurile cu halogen au fost interzise acum câțiva ani).

 

Alte aspecte la alegerea becurilor sunt: 

 

Tipul soclului

(dimensiunea sa în mm)

Forma becului

(cum ar fi: normal, spot, spirală, glob, lumânare, drept)

Nivelul fluxului luminos

(cantitatea de lumină, măsurată în lumeni)

Consumul energetic

(viteza cu care se consumă energia electrică, măsurată în watti)

Eficiența energetică

(raportul dintre lumeni și watti; becul este cu atât mai eficient cu cât raportul este mai mare)

Tensiunea de alimentare

(trebuie să corespundă cu cea necesară a corpului de alimentare, 220v sau 12-24v)

Temperatura culorii

(dacă lumina este caldă sau rece, măsurată în K pe o scară de la 2700 K la 6500 K, de la caldă la rece)

 

4.Corpuri de iluminat decorative

 

iluminatul artificial

 

De la an la an, tendințele în materie de corpuri de iluminat interioare se schimbă. O perioadă, au fost la modă soluțiile subtile, dar cu aspect modern sau contemporan – în special aranjamentele cu spoturi și benzi LED plasate strategic.

Cu toate că acestea își păstrează utilitatea în mai multe situații, ele au fost suficient de folosite în amenajări interioare încât au început să se demodeze. În schimb, au revenit la modă corpurile de iluminat decorative și de tip statement, care atrag privirea într-o cameră și care adaugă la personalitatea unei camere. 

 

5.Iluminatul nocturn – hol, dormitor și baie

 

iluminat interior hol dormitor baie legenda casei

 

Pe lângă corpurile interioare de iluminat obișnuite, implementează o soluție pentru iluminatul nocturn, astfel ca drumul între dormitor și baie să nu fie unul chinuitor. Lumina puternică nu este doar inconfortabilă, ci îți poate afecta somnul. Totuși, oricât de bine îți cunoști casa, să te miști prin întuneric poate fi periculos, invitând accidente și loviri care pot fi evitate. 

 

Prin urmare, ar fi ideal să adaugi câteva alternative cu lumină foarte slabă și blândă. Pentru acest context – în dormitor, baie, dar și pe holul care conectează baia și dormitorul, dacă există unul. Dacă îți construiești sau renovezi locuința, poți adăuga noi întrerupătoare de lumină, conectate la lămpi, lustre sau spoturi LED pentru care să alegi becuri cu un flux luminos scăzut. Ulterior, poți adăuga lămpi cu senzori de tip plugin, care pot fi puse în orice priză.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter, pentru a rămâne la curent cu ultimele noutăți
Articole populare
Casa ta in 9 pași