Cuprins
Designul interior este dominat de elemente vizuale, iar atunci când amenajăm o locuință, există tendința să fie trecute cu vederea celelalte simțuri. Acest lucru este normal – vederea este simțul nostru dominant și principalul mod prin care obținem informații de la lumea înconjurătoare.
De aceea, când vine vorba de izolarea fonică, de cele mai multe ori îi dăm atenție doar atunci când apare o problemă. Totuși, nu ar trebui să ignori stimulii senzoriali din locuința ta și caracteristicile acestora – ia în considerare că aceștia contribuie la confortul locuinței. Într-adevăr, poate fi mai dificil să amenajezi o locuință plăcută fonic, însă există multe trucuri și materiale pe care le poți folosi ca să faci acest proces mai ușor.
1.Importanța izolării fonice în amenajările interioare
Ignorarea izolării fonice în amenajările interioare poate avea un impact negativ asupra confortului și intimității. În funcția de problemele cu care te confrunți, efectul poate varia de la un mic disconfort, la producerea unui nivel ridicat de stres. Exemple comune sunt producerea ecoului sau poluarea fonică care provine de la zgomotul exterior locuinței.
În fiecare caz, sursa problemei este diferită: de la o amenajare nepotrivită (materialele utilizate și minimalismul excesiv al decorațiunilor și mobilierului, în cazul producerii ecoului), la absența izolării fonice (pereți subțiri și lipsa unor panouri fonoabsorbante, în cazul zgomotelor provenind din exteriorul locuinței).
Bineînțeles, există și situația opusă, în care intimitatea locuinței este compromisă din cauza izolației acustice deficitare – caz în care nu poți asculta muzică, viziona un film sau găzdui mai mulți musafiri fără ca vecinii să afle despre acestea, fără voia lor.
2.Factori care influențează amenajarea acustică a locuințelor
Nu există soluții universale pentru amenajarea acustică a caselor și apartamentelor. Deoarece apar diferențe atât la nivelul condițiilor, cât și a nevoilor. Prin urmare, o bună izolare interioară fonică ar trebui să țină cont de următoarele aspecte:
- Cine utilizează spațiul și în ce scopuri
- Care sunt nevoile privind ambianța și intimitatea
- Surse fonice, atât interne (cum ar fi camera tehnică), cât și externe
- Efectul materialelor utilizate în cadrul amenajării interioare
- Constrângerile bugetare
3.Materiale utilizate și izolarea fonică a camerelor
Există trei efecte principale pe care le poate avea un material atunci când intră în contact cu un sunet:
3.1.Absorbția
Efectul de absorbție are loc atunci când sunetul intră în contact cu un material poros – un aspect dezirabil pentru izolarea fonică a camerelor.
3.2.Dispersia
Atunci când intră în contact cu anumite materiale, sunetul este „împrăștiat” pe o zonă extinsă, astfel are loc o reducere a intensității sale.
3.3.Reflexia
Suprafețele tari și drepte reflectă sunetul, respingându-l ca imaginea dintr-o oglindă. Dacă sunetul este reflectat după încetarea perceperii celui inițial (odată cu scurgerea a cel puțin 1/10 secunde), are loc fenomenul de ecou.
Exemple de materiale care absorb zgomotul includ: spuma și buretele acustic, izolația fonică (în compoziția căruia intră de obicei vată minerală, vată de piatră și fibră de sticlă) și textile fonice, mult mai groase și grele decât cele obișnuite. Pe de altă parte, materialele care reflectă sunetul sunt betonul, sticla și lemnul.
Totuși, trebuie să menționăm că, în practică, efectul fonic al obiectelor și materialelor dintr-o cameră obișnuită nu este unul pur; spre exemplu, o canapea tapițată absoarbe și dispersează sunetul.
4.Soluții pentru scăderea zgomotului exterior
Cea mai comună problemă întâmpinată la amenajarea acustică a locuinței este scăderea nivelului de zgomot care provine din exterior . Fie că sursa sunt vecinii zgomotoși sau amplasarea imobilului lângă un drum intens circulat.
Iată ce soluții trebuie să iei în calcul la problemele cele mai frecvente:
4.1.Izolarea fonică a tavanului
Aceasta este o soluție destinată pentru faza de construcție sau, cel puțin, de renovare a casei sau apartamentului. Dacă optezi pentru vată (minerală, piatră sau sticlă) pentru izolarea tavanului tău; Iată următoarele etape de luat în calcul: montarea cadrului, așezarea gips cartonului pe cadru, măsurarea și tăierea izolației, aplicarea izolației pe cadru, montarea a două straturi de gips carton peste izolație și în final, aplicarea chitului pe îmbinările și capetele plăcilor.
4.2.Placarea fonică a pereților
O soluție cu o implementare mai simplă constă în placarea fonică, care, fiind vizibilă, capătă și un rol decorativ, vizual. Practic, se folosesc diferite materiale pentru placarea totală sau parțială a pereților. Pe piață vei găsi numeroase tipuri de panouri.
Un exemplu este cel al panourilor cu spumă de rășină, cu un design modular; le găsești în diverse forme geometrice (de la cercuri și pătrate, la hexagoane și romboide); pe care le poți îmbina în tipare pe cât de clasice sau originale dorești. Un alt exemplu este utilizarea unor plăci decorative pentru perete, cum ar fi cele din fibră de bambus.
4.3.Pardoseală izolată fonic
Cel puţin în cazul cazul apartamentelor, este important să nu trecem cu vederea că zgomotul se poate propaga și prin pardoseli. O soluție eficientă este montarea unei membrane izolante. Așa cum este cea fabricată din fibră de sticlă și bitum elastomer, peste care se așază șapa. De ajutor poate fi și adăugarea covoarelor și mochetelor, însă acestea contribuie mai mult la scăderea sunetelor din locuință, decât la oprirea intrării acestora.
șapă = strat utilizat ca suport pentru pardoseală; materialele utilizate pentru crearea acestui strat sunt în general nisip/ciment; ulterior pardoseala poate fi realizată din diferite materiale (parchet, piatră, gresie); |
4.4.Adăugarea tavanului fals
Pentru obținerea unei protecții fonice optime la nivelul tavanului, este nevoie de montarea unui tavan fals. Fixarea tavanului fiind realizată în sistem desolidarizat. Ca materiale propriu-zise, o opțiune comună este vata minerală împreună cu plăcile de gips carton. Însă este posibilă și utilizarea unor panouri de plută sau a membranei fonoizolante.
4.5.Uși și ferestre izolate fonic
Sunetul nu pătrunde în casă doar prin pereți, ci și prin uși și ferestre. De aceea, atunci când le alegi, trebuie să iei în calcul și efectul lor acustic. Bineînțeles, în cazul ferestrelor, este nevoie de geamuri duble etanșe, însoțite de rame cu caracteristici izolante fonic. Fie că alegi un profil din PVC sau din aluminiu, acesta necesită un număr minim de camere de aer și o adâncime adecvată.
În cazul ușilor, este nevoie de alegerea unei uși izolate (fie că optezi pentru PVC, lemn, aluminiu sau metal, poți găsi modele cu materiale dense și izolate la interior), înainte de toate, însă procesul de protecție fonică nu se oprește aici . Este nevoie, de asemenea, de utilizarea unor tehnici specifice, cum ar fi asigurarea etanșeității pragului, cadrului și a articulațiilor periferice.