Cum să amenajezi o bucătărie funcțională: 7 reguli

legenda casei

În amenajarea bucătăriei, de prea multe ori se acordă atenție aspectului acesteia, care, în ciuda importanței sale, nu face de fapt gătitul și pregătitul mâncării mai ușor. Pe lângă paleta de culori coerentă și mobila cu stil, trebuie să te asiguri că bucătăria este amenajată într-un mod care facilitează eficiența. Eliminarea mișcărilor inutile și amplasarea intuitivă a ustensilelor pot contribui la crearea unei bucătării cât mai funcționale, indiferent de dimensiunile acesteia. 

 

Iată câteva aspecte de care să ții cont în amenajarea bucătăriei, ca să o poți folosi cât mai eficient: 

 

1.Triunghiul de lucru

 

triunghiul de lucru

 

Unul din cele mai importante și cunoscute concepte din amenajarea bucătăriei este așa-zisul „triunghi de lucru” – spațiul format de aragaz, chiuvetă și frigider. Având în vedere că te vei mișca frecvent între acestea, e importantă amplasarea lor. Pe de o parte, acestea nu trebuie să fie prea îndepărtate, astfel încât să faci pași inutili atunci când gătești. Pe de altă parte, nici varianta în care distanța dintre acestea e inexistentă nu e prea bună; ca să te orientezi, ia în calcul situația în care două persoane pregătesc simultan mâncare în bucătărie. 

 

2.Spațiu pentru deschidere

 

O greșeală frecventă la amplasarea dulapurilor și electrocasnicelor dintr-o bucătărie este omiterea alocării spațiului pentru deschiderea lor. Astfel, se ajunge la situații în care nu poți folosi ceea ce ai. Un exemplu este montarea dulapurilor suspendate prea aproape de fereastră, ceea ce previne deschiderea completă a acesteia. Un alt exemplu ar fi sertare care nu se pot deschide complet din cauza poziției unor electrocasnice sau piese de mobilier. Ca regulă generală, atunci când planifici amenajarea bucătăriei, asigură-te că există spațiu pentru deschiderea tuturor dulapurilor, ușilor, ferestrelor și electrocasnicelor, astfel încât să poți folosi tot ceea ce ai – cu deosebită atenție la colțuri. 

 

3.Planificare pentru activități

 

legenda casei

 

Rolul principal al bucătăriei este gătitul, însă există câteva activități pentru care ar trebui să creezi un design cât mai funcțional.

 

4.Socializarea

 

O parte din spațiul din bucătărie trebuie alocat socializării, fără ca acestea să încurce gătitul sau pregătitul mâncării. Poate fi vorba de o masă cu scaune, dacă există suficient spațiu, sau doar de două scaune de bar amplasate lângă un blat înalt. Important e să existe un loc în care să se poată lua o gustare sau bea o cafea. 

 

5.Despachetarea cumpărăturilor

 

Pentru o despachetare și ordonare facilă a cumpărăturilor alimentare, este indicată plasarea frigiderului și a cămării (respectiv a dulapurilor cu alimente, în cazul bucătăriilor mici) spre intrarea în bucătărie – la fel și suprafața utilizată, fie ea un blat sau o masă. 

 

6.Curățarea după masă

 

legenda casei

 

Orice bucătărie eficientă poziționează coșul de gunoi sub chiuvetă, iar, pentru motive estetice, acesta este ascuns vederii. Dacă bucătăria este echipată cu o mașină de spălat vase, aceasta ar trebui așezată imediat lângă chiuvetă, astfel încât curățarea, clătirea și punerea vaselor în mașină să poată fi realizate din același loc. 

 

7.Secvența de lucru

 

Fie că optezi pentru o abordare originală sau una clasică în dispunerea mobilierului și a electrocasnicelor,  e la fel de important să ții cont de secvența de lucru obișnuită. În acest mod, te asiguri că scazi cât mai mult posibil timpul pierdut mișcându-te prin bucătărie și că lucrezi mai eficient. O secvență de lucru comună arată astfel:

  1. stocare – despachetarea și aranjarea produselor alimentare la locul lor
  2. pregătire  – curățarea, decojirea, tăierea sau tocarea alimentelor
  3. preparare – cântărirea, amestecarea, aranjarea ingredientelor pentru gătit
  4. gătire – prepararea termică a alimentelor (fierbere, coacere, prăjire, decongelare etc.)
  5. servire – aranjarea mesei, consumarea alimentelor
  6. curățare – strângerea și spălarea farfuriilor, strângerea sau aruncarea resturilor

 

O parte din aceste reguli nu au ca obiectiv doar eficiența, ci și siguranța ta, în special atunci când se află mai multe persoane în bucătărie în același timp. Atunci când încerci să-ți eficientizezi bucătăria, pune măsurile de siguranță pe primul loc!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter, pentru a rămâne la curent cu ultimele noutăți

Articole recente

Cum să amenajezi un balcon cu stil: 5 abordări

Un balcon constituie un avantaj pentru orice apartament și este un spațiu foarte versatil. Amenajarea balconului este o ocazie excelentă de a-ți exprima creativitatea și,

Casa ta in 9 pași